Dezvoltarea rapidă economică și tehnologică aferente secolului XX au avut un impact pozitiv major asupra creșterii speranței de viață, fenomen care a dus la rândul lui la îmbătrânirea populațiilor din țările dezvoltate. Dacă în 1950 doar 2.2-3.1% din populația României avea vârsta peste 65 de ani (United Nations, Department of Economic and Social Affairs, 2015), in 2014 15.4% din populație avea peste 65 de ani (CIA World Factbook, 2015). Fenomenul îmbătrânirii populației are însă și efecte negative, un procent important din populația vârstnică suferind de multiple patologii care prezintă costuri importante pentru sistemul medical și scad și calitatea anilor de viață ai acestor persoane.

Dansul reprezintă o modalitate plăcută de petrecere a timpului pentru vârstnici și are în același timp efecte sanogenetice importante pentru populația vârsnică: crește tonusul muscular, echilibrul și forța musculară (contribuind la scăderea căderilor) (Prada, 2011), menține și chiar ameliorează funcția cognitivă și are rol important în procesul de socializare și evitarea apariției bolilor psihice asociate izolării, în special a depresiei (Latino Time, 2015).

Astfel, prin intermediul dansului, vârstnicii pot beneficia de activitate zilnică regulată, își pot menține și chiar ameliora starea de sănătate, pot rămâne independenți și pot contribui la degrevarea sistemelor medical și social de supra-sarcina la care sunt supuse.